Am salvat viața, dar ce putem face ca omul nostru să revină?
Ai supraviețuit unui atac vascular cerebral (AVC). Dar fiecare zi fără recuperare poate conta.
De ce externarea din secția de acut nu înseamnă sfârșitul tratamentului, ci începutul unor replici uzuale:
"Mai vrem să rămână câteva zile aici."
"Este încă slăbit. Recuperarea o începem după ce își mai revine."
"Mai bine să stea în spital, sub supraveghere."
Sunt fraze pe care medicii le aud frecvent de la pacienți și aparținători după un accident vascular cerebral.
Și sunt perfect de înțeles.
După un eveniment medical major, spitalul în care pacientul a fost salvat oferă familiei un sentiment extraordinar de siguranță. Acolo este neurologul. Acolo sunt monitoarele, asistentele și medicamentele. Acolo s-a intervenit în momentul critic.
Numai că apare un paradox: pacientul poate continua să ocupe un pat destinat tratării bolii acute, în timp ce următoarea etapă de care are nevoie, recuperarea, este amânată.
Iar în neurologie, timpul contează nu numai pentru salvarea vieții.
Contează și pentru recâștigarea ei.
AVC-ul a fost tratat. Dar cine tratează ceea ce AVC-ul a lăsat în urmă?
Să ne imaginăm un pacient care a suferit un AVC.
Intervenția de urgență a fost făcută. Pericolul imediat a trecut. Pacientul este stabil. Dar pacientul nu își mai poate mișca bine brațul drept. Nu se poate ridica singur din pat. Vorbește cu dificultate. Poate că nu mai poate înghiți normal. Nu se poate îmbrăca și nu poate merge singur la toaletă.
AVC-ul a fost tratat în faza acută. Consecințele lui, însă, abia încep să fie tratate.
Și aici intervine recuperarea.
Cele mai noi recomandări AHA/ASA privind recuperarea după AVC spun că aceasta trebuie să înceapă încă din perioada de îngrijire acută, după stabilizarea medicală, ideal în primele 48 de ore. Există însă o precizare foarte importantă: recuperarea precoce nu înseamnă mobilizare agresivă, iar exercițiul moderat sau intens în primele 24 de ore nu este recomandat.
Cu alte cuvinte: nu trebuie să așteptăm să înceapă recuperarea, dar nici nu trebuie să o grăbim imprudent.
Momentul și intensitatea sunt stabilite medical.
"Să își mai revină și apoi mergem la recuperare"
Această propoziție merită discutată.
Pentru că uneori ascunde o contradicție.
Cum așteptăm ca pacientul să își recapete funcțiile înainte de a începe tocmai terapia destinată recuperării acelor funcții?
După un AVC, pacientul poate avea nevoie să reînvețe lucruri care înainte erau automate:
- să stea în șezut
- să își mențină echilibrul
- să se ridice
- să meargă
- să folosească mâna
- să vorbească
- să înghită
- să se îmbrace
- să mănânce singur
- să își recapete, atât cât este posibil, independența.
Acesta nu este un proces care trebuie lăsat pe termen nedefinit pentru "mai târziu".
Două paturi. Doi pacienți. Aceeași boală.
Imaginați-vă doi pacienți de aceeași vârstă, cu deficite asemănătoare după AVC.
Primul este stabilizat și evaluat rapid pentru recuperare.
Echipa stabilește ce poate face și ce nu poate face. Sunt evaluate mobilitatea, echilibrul, forța, autonomia, comunicarea și, când este cazul, deglutiția și funcțiile cognitive.
Începe un program adaptat posibilităților sale.
Astăzi poate obiectivul este doar poziționarea. Mâine poate fi șezutul. Apoi transferul. Apoi ortostatismul. Apoi primii pași.
Al doilea pacient rămâne într-o logică de așteptare.
"Să mai stea."
"Să se mai întremeze."
"Îl ducem acasă câteva zile."
"Vedem apoi unde facem recuperarea."
O săptămână poate deveni două. Două săptămâni pot deveni o lună.
Nu putem spune că primul pacient se va recupera sigur, iar al doilea nu. Recuperarea neurologică depinde de foarte mulți factori, iar medicina nu poate promite un rezultat.
Dar putem spune altceva: amânarea inutilă nu îi oferă pacientului un avantaj.
Spitalul de acuți și centrul de recuperare nu fac același lucru
Aceasta este probabil confuzia pe care trebuie să o explicăm cel mai bine familiilor.
Secția de neurologie acută are o misiune esențială: diagnostichează și tratează AVC-ul, previne și gestionează complicațiile și stabilizează pacientul.
ATI susține pacientul critic.
Recuperarea medicală are o altă misiune.
Ea încearcă să transforme supraviețuirea în cât mai multă funcționalitate posibilă.
Nu este vorba despre alegerea între neurologie și recuperare.
Este vorba despre continuitatea tratamentului:
ACUT → STABILIZARE → EVALUARE FUNCȚIONALĂ → RECUPERARE → REINTEGRARE → PREVENȚIE
După un AVC, nimeni nu propune ca pacientul să fie pus să facă efort necontrolat.
Dar recuperarea neurologică modernă înseamnă tocmai contrariul: revenirea controlată și supravegheată la activitate, împreună cu managementul factorilor de risc.
Poate include evaluare medicală, exercițiu prescris în funcție de risc, educație, nutriție, controlul tensiunii, greutății și factorilor metabolici, aderență la tratament, renunțarea la fumat și suport psihologic.
"Am reușit să îl externăm după AVC"
CI:
"Cum îl ajutăm să se întoarcă în siguranță la viață și să reducem riscul unui nou eveniment?"
Recuperarea nu înseamnă doar kinetoterapie
Aceasta este o altă idee importantă.
Când spunem "recuperare", mulți oameni își imaginează un kinetoterapeut care mișcă brațul și piciorul pacientului.
Recuperarea modernă poate fi mult mai complexă.
În funcție de pacient, echipa poate include medic de medicină fizică și de reabilitare, kinetoterapeut, fizioterapeut, terapeut ocupațional, logoped, psiholog, specialist în nutriție și alte specialități necesare.
Pentru pacientul neurologic, obiectivul nu este numai să miște piciorul.
Poate fi să reușească din nou să mănânce, să vorbească, să se îmbrace, să meargă la toaletă sau să facă câțiva pași fără ajutor.
Aceste lucruri pot părea mici pentru omul sănătos.
Pentru pacientul care le-a pierdut într-o singură dimineață, ele înseamnă enorm.
Cea mai importantă întrebare înainte de externare
Aparținătorii întreabă deseori: "Când îl externați?"
Eu aș adăuga imediat o a doua întrebare: "Care este planul lui de recuperare și când poate începe în siguranță?"
Nu plecați după un AVC doar cu diagnosticul, scrisoarea medicală și rețeta.
Întrebați ce urmează.
- Ce funcții au fost afectate?
- Ce poate recupera?
- A fost evaluat pentru recuperare?
- Are indicație pentru recuperare într-un centru specializat?
- Când poate începe?
- Ce trebuie făcut până atunci?
- Ce nu trebuie făcut?
- Care sunt obiectivele pentru următoarele săptămâni?
Externarea nu ar trebui să creeze un vid terapeutic.
Când "mai stăm câteva zile" poate deveni "am pierdut câteva săptămâni"
Există situații în care prelungirea internării este absolut necesară medical.
Există pacienți instabili.
Există complicații.
Există situații în care transferul nu este încă sigur.
Decizia aparține echipei medicale.
Problema apare atunci când pacientul este pregătit medical pentru următoarea etapă, dar aceasta este amânată din teamă, lipsă de informare sau falsa impresie că "recuperarea poate aștepta".
Mai apare și scenariul:
"Îl luăm întâi acasă și vedem după aceea."
Iar "după aceea" nu mai vine.
Familia încearcă să îl mobilizeze singură.
Pacientului îi este frică să se ridice.
Aparținătorilor le este teamă să nu îi facă rău.
Zilele trec.
De aceea continuitatea dintre medicina acută și recuperare este atât de importantă.
Nu promitem miracole
Este important să spunem și acest lucru.
Un centru de recuperare nu poate promite că un pacient paralizat va merge.
Nu poate promite că un pacient cu afazie va vorbi din nou normal.
Nu poate promite că fiecare persoană care a suferit un AVC va reveni la nivelul de activitate anterior.
Recuperarea nu este o garanție. Este o oportunitate terapeutică.
Rezultatul depinde de severitatea bolii, localizarea și întinderea leziunilor, vârstă, comorbidități, complicații, starea cognitivă, nivelul funcțional anterior, capacitatea de participare și mulți alți factori.
Tocmai de aceea mesajul nu trebuie să fie: "Dacă începi imediat, sigur te recuperezi."
Mesajul responsabil este: "Nu amâna fără motiv șansa de a recupera ceea ce poate fi recuperat."
Viața a fost salvată. Acum trebuie să ne ocupăm de viața care urmează.
Medicina de urgență poate salva creierul.
ATI poate salva viața.
Dar pentru pacient și familie există o întrebare care vine imediat după aceea: Cum va arăta viața de mâine?
Va merge? Va putea vorbi? Va putea mânca singur? Va putea urca scările până acasă? Se va putea întoarce la serviciu? Va putea avea din nou grijă de el?
Acestea sunt întrebările recuperării.
De aceea nu ar trebui să privim recuperarea ca pe ceva ce facem "după ce terminăm tratamentul".
Recuperarea este parte din tratament.
Iar după un AVC, discuția despre recuperare trebuie începută precoce, din spitalul de acuți, imediat ce situația medicală permite.
Nu pentru că fiecare pacient se va recupera complet.
Ci pentru că fiecare pacient merită să primească, la momentul potrivit, șansa de a recupera cât mai mult din ceea ce boala i-a luat.
După ce salvezi viața, începe lupta pentru recuperarea ei.
La Spitalul Samaritean, credem că recuperarea nu începe atunci când pacientul se simte pregătit să revină la viața de dinainte, ci din momentul în care starea medicală îi permite să facă primul pas spre ea. Printr-o abordare multidisciplinară și un program de recuperare adaptat fiecărui pacient, ne dorim ca timpul de după AVC, sau alte afecțiuni neurologice severe să nu fie un timp al așteptării, ci unul al recâștigării, pas cu pas, a funcției, autonomiei și încrederii.
Viața a fost salvată. Acum începe drumul înapoi spre ea. La Spitalul Samaritean, îl parcurgem împreună. Pentru că după ce medicina în urgență salvează viața, recuperarea îl ajută pe pacient să se întoarcă la ea, pas cu pas, recâștigându-și funcțiile, autonomia și încrederea de a merge mai departe.