Pentru ce vrei să te faci bine?
Sensul apare când medicina nu mai tratează doar boala, ci începe să aibă grijă de omul care o poartă
Multă vreme am privit vindecarea ca pe o destinație.
Ești bolnav. Primești un diagnostic. Urmezi un tratament. Și aștepți să te vindeci. Pare o linie dreaptă. Numai că viața și medicina mi-au arătat că, de cele mai multe ori, lucrurile nu sunt atât de simple.
Există boli care trec și boli cu care învățăm să trăim. Există oameni care se recuperează spectaculos și oameni care nu mai pot reveni la ceea ce au fost înainte. Există analize care se normalizează, în timp ce omul continuă să nu se simtă bine. Și există pacienți pentru care medicina nu mai poate promite vindecarea bolii, dar poate face enorm pentru felul în care aceștia își trăiesc viața mai departe.
De aici începe, pentru mine, ideea de îngrijire cu sens.
Suntem mai mult decât diagnosticul nostru.
Medicina are nevoie de diagnostice. Fără ele nu putem lua decizii, nu putem alege tratamente și nu putem măsura rezultate.
Dar omul din fața noastră nu este „AVC-ul din salonul X”, „diabeticul din salonu X”, „oncologicul din salonul X” sau „pacientul obez din salonul X”.
Este un om care, până ieri, avea o viață.
Avea o familie. Un serviciu. Obiceiuri. Bucurii. Temerile lui. Poate o grădină pe care o îngrijea, nepoți pe care îi lua în brațe, o cafea băută în fiecare dimineață cu cineva drag sau pur și simplu libertatea de a se ridica singur din pat.
Boala poate întrerupe brutal această normalitate.
Și atunci întrebarea medicinei nu ar trebui să fie numai:
„Ce boală are acest pacient și cum o tratăm?”
Ar trebui să existe și o a doua întrebare:
„Ce este important pentru acest om și ce putem face pentru a-l ajuta să se întoarcă, atât cât este posibil, la viața lui?”
Acolo începe sensul. Asta credem și asta facem noi la Spitalul Samaritean.
A trata nu este întotdeauna același lucru cu a îngriji
Putem trata o tensiune arterială, putem controla o glicemie, putem administra un antibiotic,
putem opera, putem prescrie medicamente pentru durere, sau multe alte tratamente.
Toate acestea sunt extraordinare și necesare. Dar îngrijirea omului poate cere mai mult.
Poate însemna să îl ajutăm să meargă din nou după un accident vascular cerebral, să poată mânca singur, să își recapete somnul. să își păstreze masa musculară, să își înțeleagă boala, să își schimbe alimentația fără să simtă că viața lui a devenit o pedeapsă, să se poată bucura din nou de natură, să își recapete încrederea într-un corp care l-a speriat, să poată spune ce îl doare și să fie ascultat.
Sau, atunci când boala nu mai poate fi vindecată, să nu fie lăsat singur cu frica și suferința lui.
Uneori vindecarea înseamnă să adaugi ani vieții. Alteori înseamnă să adaugi viață anilor care au rămas.
Corpul nu trăiește separat de viața noastră
Este tot mai greu să vorbim despre sănătate fără să vorbim despre felul în care trăim.
Ce mâncăm, cât ne mișcăm, cum dormim, cât stres acumulăm, cum arată relațiile noastre.
Dacă suntem sau ne simțim singuri, dacă avem un scop pentru care ne ridicăm dimineața din pat,
dacă mediul în care trăim ne susține sau ne consumă.
Niciunul dintre aceste lucruri nu înlocuiește medicina și tratamentul unei boli. Dar toate fac parte din contextul biologic, psihologic și social în care acel tratament trebuie să funcționeze.
De aceea noi la Spitalul Samaritean credem că îngrijirea medicală nu înseamnă alegerea între medicamente și stil de viață, între tehnologie și natură, între medicina convențională și grija pentru omul întreg. Înseamnă integrare. Înseamnă să folosim ceea ce medicina modernă are mai bun, fără să uităm ceea ce omul are nevoie dintotdeauna.
Ingrijirea nu se face pacientului. Se construiește împreună cu el.
Există o diferență uriașă între un pacient căruia îi spunem ce să facă și un pacient care înțelege de ce face acel lucru. Când omul își înțelege boala, tratamentul și propriile obiective, el încetează să mai fie doar destinatarul unor indicații. Devine participant. Poate întreba, poate alege. poate schimba, poate observa ce îi face bine și ce îi face rău, poate învăța să își cunoască din nou corpul.
Iar această recâștigare a autonomiei poate fi, în sine, o parte profundă a îngrijirii.
Dar ce facem atunci când nu mai putem vindeca?
Poate aceasta este întrebarea cea mai grea. În îngrijirea paliativă o întâlnim inevitabil.
Dacă vindecarea ar însemna exclusiv eliminarea bolii, atunci ar trebui să spunem că, la un moment dat, medicina nu mai are nimic de oferit. Eu personal nu cred asta.
Atunci când nu mai putem vindeca boala, putem încă trata durerea, putem reduce suferința, putem oferi confort, putem păstra demnitatea, putem ajuta familia să înțeleagă, putem asculta, putem permite unui om să rămână om până la capăt, nu doar pacient.
Și poate că aici înțelegem cel mai bine diferența dintre vindecarea bolii și îngrijirea omului.
Ce înseamnă, atunci, „ îngrijirea cu sens”?
Pentru noi la Spitalul Samaritean, înseamnă să nu întrebăm doar: „Ce putem face medical pentru acest pacient?” Ci și: „Ce contează pentru el?”
Poate vrea să meargă din nou, poate vrea să se întoarcă acasă, poate vrea să își țină nepotul în brațe, poate vrea să nu îl mai doară, poate vrea să poată dormi o noapte întreagă, poate vrea să mănânce singur, poate vrea să mai vadă primăvara.
Obiective aparent mici pentru medicină. Dar uriașe pentru omul care le-a pierdut.
Ingrijirea cu sens la Spitalul Samaritean începe atunci când obiectivul nostru medical se întâlnește cu obiectivul de viață al pacientului.
Și poate că aceasta este medicina pe care ar trebui să încercăm să o construim. Una în care avem tehnologie, investigații, medicamente și proceduri performante, dar în care găsim timp să întrebăm omul din fața noastră:
Tu pentru ce vrei să te faci bine?
Răspunsul la această întrebare s-ar putea să ne spună mai multe despre îngrijire decât multe dintre cifrele pe care le urmărim prin investigații. Scopul si sensul omului. Boala schimbă totul în viața unui om. Când trupul slăbește, întrebarea despre rostul vieții devine brusc foarte grea. Omul nu mai caută planuri mari sau putere. El caută un nou echilibru și un motiv să meargă înainte zi de zi. Suferința aduce o lumină nouă asupra a ceea ce contează cu adevărat.
Aici incepe îngrijirea adevarată!
Cand omul din fața noastră, este înțeles, vrea și poate să fie ajutat. Nu este suficient să întrebăm ce boală tratăm. Trebuie să întrebăm și pentru ce vrea omul din fața noastră să se facă bine.